Teatrul "Liga Culturală"

Teatru fondat de Nicolae Iorga care obţinuse fondurile şi pentru contruirea unei clădiri impunătoare. Repertoriul teatral era axat pe dramaturgia istorică, moralizatoare, fiind o încercare a lui Nicolae Iorga de-a contrabalansa spectacolele bulevardiere, comerciale, la care trebuiau să apeleze teatrele particulare pentru a capta atenţia unui public cât mai extins. Pe scena teatrului din str. Izvor au văzut premierea numeroase din piesele lui Nicolae Iorga, dar nota greoaie, severă, a dramaturgiei venerabilului istoric nu a atras nici actorii cu nume, pentru a putea oferi forţă şi clinchet spectacolelor, şi nici publicul nu a fost receptiv la acest gen de teatru ceremonios.

Iniţial directorul teatrului a fost actorul Vasile Brezeanu, apoi au urmat Ion Manolescu şi Ion Şahighian, teatrul oprindu-şi activitatea odată cu dispariţia mentorului său (noiembrie 1940), spaţiul fiind preluat de Primărie care va subvenţiona un alt proiect teatral - Teatrul Municipal, care din stagiunea 1941/42  a înglobat  şi Compania Bulandra. 


Niciun comentariu: